Două bănci din Bacău au fost reclamate de zeci de părinţi la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Bacău pe motiv că întârzie să le plătească alocaţiile.
Motivele pe care le invocă unităţile bancare pentru faptul că nu au plătit nici până acum banii, deşi atât sumele necasare , cât şi actele au fost trimise încă de pe data de 14 a lunii martie, sunt acelea că s-a defectat sistemul informatic sau că nu au primit listele cu beneficiarii.
“Telefoanele au sunat la noi ca la Gara de Nord. Am discutat cu un reprezentant al băncii respective, care a explicat că unitatea a avut probleme cu sistemul informatic şi că din această cauză s-a întârziat cu virarea banilor în contul beneficiarilor. Noi am virat banii tuturor băncilor în data de 14 martie. Odată cu banii am trimis şi toate documentele necesare. Deci au avut şi listele cu titularii de drept, tot în data de 14 martie. Noi nu am intârziat cu nimic. Prin urmare, beneficiarii trebuiau să aibă banii în cont în data de 15 martie. Dacă banca a întârziat virarea banilor, noi nu avem ce face. Beneficiarii şi-au ales banca la care să le trimitem banii. Dacă sunt nemulţumiţi de serviciile ei, pot să renunţe la ea şi să-şi deschidă cont la altă bancă”, a declarat Cristina Ciobanu, directorul AJPIS Bacău.
Cei mai multi dintre parintii care nu au primit banii pe carduri spun ca vor apela la comisarii de la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor.