Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

 

Aerostar Bacău a avut un profit de 15,1 milioane de lei în 2013

Aerostar BacauCompania specializată în fabricarea pieselor de schimb şi mentenanţa aeronavelor Aerostar Bacău (ARS) a avut anul trecut un profit net de 15,1 milioane lei (2,6 milioane euro), în creştere cu aproape o treime faţă de câştigul consemnat în precedentul exerciţiu financiar, de 11,6 milioane lei.
Veniturile din exploatare au crescut cu 28%, la 206,2 milioane lei (46,3 milioane euro), iar cheltuielile au consemnat o dinamică apropiată, avansând cu 28,5%, la 189 milioane lei (42,4 milioane euro), potrivit rezultatelor financiare preliminate transmise, joi, de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În precedentul exerciţiu financiar, Aerostar a înregistrat venituri operaţionale de 161,5 milioane lei şi cheltuieli de 147 milioane lei.
Din exploatare, compania a obţinut un profit de 17,2 milioane lei (3,8 milioane euro), cu 19% peste câştigul din 2011, de 14,5 milioane lei.
Veniturile financiare au urcat anul trecut cu 56%, la aproape 11,8 milioane lei (2,6 milioane euro), iar cheltuielile financiare au urcat cu 88%, la 9,4 milioane lei (2,1 milioane euro). În precedentul exerciţiu financiar, Aerostar a consemnat venituri financiare de 7,5 milioane lei şi cheltuieli financiare de 5 milioane lei.
Astfel, compania a înregistrat anul trecut un profit finaciar de 2,3 milioane lei (532.000 de lei), faţă de 2,5 milioane lei în anul 2011.
Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de acţionari la finele anului trecut, Aerostar estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 210 milioane lei şi un profit brut de 19 milioane lei.
Pentru acest an, compania a programat investiţii de 25,7 milioane lei, cu 19% peste cele estimate pentru anul trecut, de 21,6 milioane lei.

Lăsați un comentariu

*