Procurorii DNA au făcut percheziţii în Bacău, Brașov, Covasna şi Bucureşti, la cinci instituţii, printre care şi tribunalele Braşov şi Covasna. La Bacău s-au făcut percheziţii şi Direcţia Silvică.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ioan Adam, deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență, Ilie Sârbu, senator în Parlamentul României, pentru infracțiunile de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat, Viorel Hrebenciuc, deputat în Parlamentul României, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi Adam Crăciunescu, director general al RNP Romsilva, pentru infracţiunile de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat
Potrivit procurorilor, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabil, la solicitarea inculpatului Adam Ioan, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.
Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP ROMSILVA, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).
Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu alte persoane interesate şi cu inculpatul Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup, ce urmărea să obțină venituri prin cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată. În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri ( de exemplu să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău).
În acest context, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, începând cu anul 2013, inculpatul Crăciunescu Adam a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către inculpatul Hrebenciuc Viorel, prin intermediul lui suspectului Sîrbu Ilie, referitoare la modul în care RNP Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure de peste 40.000 de hectare. În consecință, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a șicanat efectuarea de acțiuni în justiție împotriva intereselor avute de grupul infracțional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă(cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă și i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna și punerea în aplicare a acestei decizii.