Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

Fostul director al Direcţiei de Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, urmărit penal de DNA

Valentin Grosu, foto: Adevarul

Fostul director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV), Valentin Grosu,  dar şi Andrei Răzvan, inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile – Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor, şi deputatul PNL Dorinel Ursărescu sunt urmăriţi penal de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău.

Valentin Grosu, la data faptelor director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV) și Andrei Răzvan, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile – Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor,  pentru infracţiunea de trafic de influenţă. De asemenea, Marius Crăciun este urmărit penal pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă,  instigare la folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, inculpatul Crăciun Marius a iniţiat un grup infracţional organizat cu scopul de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat.
Aceste fapte au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro).
Mecanismul viza în esenţă achiziţia intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA şi comercializarea acestora pe piaţa internă, colectând TVA aferentă livrărilor.

În activităţile desfăşurate, inculpatul Crăciun Marius a beneficiat de sprijinul şi bunăvoinţa unor persoane influente politic sau funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), sprijin concretizat în:
– numirea la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Neamţ, prin influenţa inculpatului Ursărescu Dorinel, a unei persoane agreate;
– desigilarea cisternelor de către angajaţii DJAOV Neamţ imediat după sosirea acestora şi asigurarea fluxului de aprovizionare, prin influenţa exercitată de inculpatul Grosu Valentin;
– obţinerea rapidă a autorizaţiei de destinatar înregistrat prin demersurile efectuate atât de Grosu Valentin și o altă persoană;
– consilierea şi oferirea de informaţii asupra acţiunilor autorităţilor vamale, asigurată atât de Grosu Valentin cât şi de inculpatul Andrei Răzvan;
– atitudinea pasivă a funcţionarilor vamali, inclusiv cei menţionaţi anterior, care, deşi au realizat caracterul fraudulos, evazionist al operaţiunilor comerciale, nu au întreprins niciun demers pentru stoparea acestora.
În schimbul acestei protecţii, asigurată pe diferite paliere, de către inculpații Ursărescu Dorinel, Grosu Valentin şi Andrei Răzvan, inculpatul Crăciun Marius a promis şi/sau a remis direct sau indirect sume de bani.

Astfel, în cauză, există probe că în perioada iunie-august 2012, la solicitarea lui Crăciun Marius, inculpatul Ursărescu Dorinel şi-a folosit influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, pentru numirea, în funcţia de director executiv al DJAOV Neamţ, a unei persoane agreate de Crăciun Marius, în scopul facilitării afacerii pe care acesta din urmă intenţiona să o deruleze.
Pentru acest “serviciu”, inculpatul Ursărescu Dorinel a acceptat promisiunea formulată de Crăciun Marius, constând în remiterea unei sume de 100 euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.
În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, în calitate de director al DJAOV Bacău, inculpatul Grosu Valentin a solicitat sume de bani neprecizate, iar la data de 7 martie 2013 a primit echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro, de la inculpatul Crăciun Marius, pentru a-şi exercita influenţa asupra directorului DJAOV Neamţ.
Prin acest demers s-a urmărit obţinerea unei autorizaţii de destinatar înregistrat, solicitată de o firmă controlată de inculpatul Crăciun Marius şi facilitarea desfăşurării cu celeritate a operaţiunilor comerciale cu produse accizabile desfăşurate de societatea respectivă.
De asemenea, există probe şi indicii temeinice că în perioada februarie -martie 2013, inculpatul Andrei Răzvan, inspector, a pretins de la Crăciun Marius şi de la o altă persoană sume de bani iniţial necuantificate, iar, ulterior, precizate la suma de 1.000 euro, majorată ulterior la 2.000 euro. În luna martie 2013, același inculpat a primit de la Crăciun Marius, printr-un intermediar, suma de 1.000 euro.
În schimbul acestor bani, inspectorul Andrei Răzvan a lăsat să se creadă că are influenţă asupra colegilor săi din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor – Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale, promiţând că îi va determina pe aceştia să îşi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a permite derularea operaţiunilor de comercializare produse accizabile prin intermediul aceleiași firme controlate de inculpatul Crăciun Marius.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, se arată în comunicatul DNA.

Lăsați un comentariu

*