Anul acesta, rezervările au fost stabilite cu mai bine de trei luni înaintea Sărbătorilor de iarnă. Vilele Direcţiei Silvice Bacău au făcut, în acest sfârşit de an, concurenţă serioasă pensiunilor din judeţ. Amplasate în inima pădurilor, lângă izvoare şi lacuri, în locuri cu o privelişte deosebită, ele au fost rezervate din timp de iubitorii de natură şi aer curat. Cabana de la Pralea, care l-a găzduit de mai multe ori pe fostul dictator Nicolae Ceuşescu, în perioada 1982-1989, a fost închiriată la cel mai ridicat preţ şi anume 800 de lei pe zi, iar perioada minimă de şedere este de patru zile. Prin urmare, Direcţia Silvică Bacău va încasa, doar de pe această vilă, suma de 6.400 de lei, pentru Crăciun şi Revelion. Pe locul doi în ordinea preţurilor se află Cabana Fântânele, la 750 de lei pe zi, urmată de Răzeşul, ce poate fi închiriată în întregime pentru 340 de lei. Şi în Cabanele Bradul şi Fagul vor locui turişti pe durata Sărbătorilor. Aceştia au scos din buzunare, doar pentru cazare, suma de 320, respectiv 300 de lei/zi. Patul în care a dormit preşedintele Ceauşescu se află acum la cabana Bradul. Acesta este din stejar şi are sculptate diferite simboluri vânătoreşti. Conducerea Direcţiei Silvice Bacău afirmă că toate cabanele forestiere din Bacău au fost închiriate pentru cel puţin patru nopţi, precum şi că singura care a rămas neocupată este cea de la Izvorul Alb. Aceasta, deoarece vila nu este pe deplin funcţională, însă urmează să intre în curând într-un proces de modernizare. Fostele cabane ale pădurarilor, care au fost construite în anii `80, au fost dotate şi modernizate în perioada 2005-2006. Toate au între 9 şi 6 camere şi dispun de televizor, dotări complete de bucatărie, băi şi aşternuturi curate. “Cabana Pralea este cunoscută ca fiind locaţia favorită a lui Ceauşescu, atunci când venea în zona noastră la vânătoare. A împuşcat mai mulţi cerbi, mulţi dintre ei medaliabili în aur. Însă niciunul nu a depăşit recordul mondial, stabilit în anul 1982 de câtre un inginer silvic, care a doborât un cerb în zona Înţărcătoarea, spre Soveja”, a explicat Viorel Ghelase, directorul Direcţiei Silvice Bacău.
Citeste mai mult: adev.ro/myff8k