Joi 21 Noiembrie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Primar trimis în judecată pentru luare de mită

judecatorProcurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a primarului comunei Prăjești, judeţul Bacău, Antica Eugen, pentru  luare de mită și  efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit rechitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2008, inculpatul Antica Eugen, în calitate de primar al comunei Prăjești, jud. Bacău, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale, un procent de 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi decontate de Primăria comunei Prăjești conform unui contract încheiat între Consiliul Local al comunei Prăjești și respectiva societate comercială, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrării „Sediu Primărie comuna Prăjești – județul Bacău”, în valoare de 1.510.325,64 lei.
În baza acestor solicitări, inculpatul Antica Eugen a primit suma totală de 43.746,98 lei, în două tranșe, la datele de 12 decembrie 2007 și 27 martie 2008, prin intermediul unei alte societăți pe care primarul Antica Eugen o controla în mod direct.
Banii au fost solicitați și primiți pentru ca, în calitate de primar al comunei Prăjești, inculpatul Antica Eugen să asigure desfășurarea în bune condiții a contractului de achiziție publică menționat anterior, în sensul de a efectua plățile cu celeritate.
În perioada mai 2006 – septembrie 2012, în scopul obținerii de bani și alte foloase pentru sine sau pentru societatea pe care o controla, inculpatul Antica Eugen, prin intermediar, a exercitat în fapt activitățile de administrare a societății comerciale, activități incompatibile cu funcția deținută, aceea de primar al comunei Prăjești, jud. Bacău.
Concret, în acest sens, acesta s-a ocupat de încheierea contractelor comerciale, de încheierea unui contract de credit, de achiziționarea unor utilaje, de achiziționarea unui autoturism Toyota (pe care l-a folosit în interes personal), de gestionarea resurselor umane (angajarea personalului, stabilirea salariilor), de stabilirea destinației sumelor de bani obținute de societate în urma relațiilor comerciale desfășurate, în scopul obținerii pentru sine și pentru societatea pe care o controla în fapt, de sume de bani ori alte foloase necuvenite.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra terenului arabil aflat în proprietatea inculpatului Antica Eugen, până la concurența sumei de 43.746,98 lei.

Lăsați un comentariu

*