Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Băcăuan reţinut după ce a creat mai multe dispozitive de citire ilegală a cardurilor bancare

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Serviciul Teritorial (S.T.) Bacău, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, au anihilat activitatea infracțională a unui băcăuan care producea dispozitive de skimming.

Procurorii DIICOT – ST Bacău au dispus , marţi, reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Dior Lucian Marian (43 de ani), pentru săvârșirea infracțiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 al.1, 2 din Codul penal  și deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută de art. 314 al.2 din Codul penal.

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie-octombrie 2014, inculpatul Dior Lucian Marian a produs şi deţinut dispozitive de citire a cardurilor bancare şi de captare a codului PIN (respectiv dispozitive de skimming) în scopul de a le instala la bancomate din străinătate în vederea obţinerii, în mod ilegal, de date de carduri.

De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul a fabricat şi deţinut echipamente, atât hardware cât şi software, folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică.

La perchezițiile efectuate în data de 06.10.2014 în trei imobile din municipiul Roman, unde inculpatul locuiește fără forme legale, au fost descoperite mai multe dispozitive apte să capteze datele de identificare ale instrumentelor de plată electronică, dispozitive destinate să capteze acţiunea de tastare a codurilor PIN, echipamente, atât hardware cât şi software, folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică, precum şi instrumente şi componente folosite la fabricarea acestor dispozitive.

Procurorii DIICOT – ST Bacău vor cere magistraților Tribunalului Bacău arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Cazul a fost instrumentat cu suportul de specialitate al serviciilor teritoriale ale Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R. și Serviciului Român de Informații.

La percheziție au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Neamţ.

Lăsați un comentariu

*