Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

 

Şoseaua de centură a Bacăului va fi construită de turci. La licitaţie au participat şi Umbrărescu şi Căşuneanu!

Şoseaua de centură a Bacăului va fi construită de o companie turcească care a câştigat licitaţia. Este vorba despre compania turcească Eko Insaat Ve Tic As, care are un portofoliu bogat în Turcia, Bulgaria şi Kazahstan.
Şoseaua de centură va fi realizată cu finanţare europeană şi este o parte a viitoarei autostrăzi a Moldovei. Ruta va avea 30 de kilometri şi vor fi patru benzi care vor pleca pe două axe.

Prima va trece pe lângă comuna Nicolae Bălcescu şi va duce până aproape de satul Bogdan Vodă, din comuna Săuceşti, având o lungime de 12 kilometri. Cea de-a doua axă va porni tot din comuna Nicolae Bălcescu, însă va ieşi spre drumul care leagă oraşul Bacău de Oneşti.

Printre cei zece ofertanţi care au participat la licitaţie s-au numărat şi Costel Căşuneanu şi Dorinel Umbrărescu.

Şoseaua de centură a Bacăului a fost scoasă la licitaţie în aprilie 2013.

Valoarea estimată pentru realizarea variantei ocolitoare a municipiului Bacău a fost de 591.224.807 lei, fără TVA, însă preţul ofertat de compania turcă a fost de 393,8 milioane de lei.

Lăsați un comentariu

*