Doi elevi dintr-o instituţie de învăţământ din Belgia au început, de săptămâna aceasta, cursurile la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Bacău. Aceştia au ajuns la Bacău printr-un proiect Comenius care prevede schimbul intercultural. Florence Blondiaux, de 15 ani, este înscrisă la Arhitectură, în clasa a XI-a, iar Donovan Dive, de 16 ani, la Ştiinţe Sociale, în clasa a XII-a.
Cei doi elevi vor rămâne la Bacău timp de trei luni. Ei au primit bursa de studiu printr-un concurs de mobilitate individuală. Studiile efectuate la Bacău de către cei doi elevi belgieni le vor fi echivalate în ţara de origine, în baza unui contract încheiat între şcolile partenere.
De asemenea, patru elevi ai Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău vor studia în lunile următoare în instituţii de învăţământ europene.
Proiectul Comenius este finanţat cu bani europeni.