Oferte pe alese pentru băcăuanii care vor să-şi organizeze nunta sau pentru cei care intenţionează să-şi planifice luna de miere. SC Centrul de Afaceri şi Expoziţonal Bacău SA, împreună cu Patronatul ANAT Regiunea NORD EST, organizează în perioada 19 – 21 aprilie 2013 “Târgul de Turism Bacău”.
Manifestarea, care va avea loc la Centrul de Afaceri şi Expoziţii “Mircea Cancicov” Bacău, reprezintă o oportunitate pentru băcăuani, dar și vizitatorii din întreaga regiune Nord-Est, să profite de ofertele speciale cu reduceri pentru early booking, last minute, luna de miere, etc.
De asemenea, la Centrul de Afaceri și Expoziții găzduiește și Expo “Nunta de Vis”, îşi vor prezenta ofertele mai multe case de modă, saloane de cosmetică, formații și artiști de muzică de petrecere, specialiști în decorațiuni și aranjamente florale, restaurante și locații de nuntă, producători de vinuri, fotografi, hotelieri si agenții de turism cu sugestii pentru luna de miere.
Cei prezenţi vor avea parte de nenumărate surprize.