Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Situaţie alarmantă!Sute de elevi din Bacău au renunţat la şcoală

Sute de elevi din judeţul Bacău au abandonat şcoala în cursului anului trecut. Cel mai des întâlnit motiv îl reprezintă lipsa banilor, care îi determină pe părinţi să îşi trimită copiii la muncă peste hotare sau în gospodărie.
În total sunt peste 750 de elevi băcăuani care au renunţat la cursuri, iar potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, numărul celor care renunţă la şcoală este în creştere de la un an la altul.

Numai anul trecut am înregistrat în învăţământul primar în rural 58 de cazuri de abandon școlar, în urban, 67. Pe gimnaziu au fost 186 de elevi care au abandonat școala în rural și 61 în urban, iar la liceu, 54 în rural şi 328 în urban. Noi întreprindem mai multe măsuri de prevenire a fenomenului, dar chiar dacă le derulăm de ani de zile, această problemă nu poate fi numai în dreptul instiutiei noastre. Depinde de foarte mulți factori pentru care, noi cei de la inspectorat, nu avem rezolvare”, a declarat Camelia Stamate , inspector școlar geneneral adjunct.

Cei mai mulţi dintre elevii care au abandonat şcoala sunt din mediul rural.

Lăsați un comentariu

*