Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

 

Elevii din Bacău educaţi de poliţişti

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști ordine publică şi poliţie rutieră s-au întâlnit cu elevii atât în mediul urban cât și în mediul rural în cadrul unor acţiuni educative care au avut ca scop creșterea gradului de siguranţă a elevilor în incinta şi imediata apropiere a unităţilor de învăţământ şcolar, prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor și a absenteismului școlar.

În cadrul acestor acţiuni, aceştia le-au prezentat elevilor filmul tematic “Cheia e la tine” realizat de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, care prezintă “în oglindă” mărturiile unor tineri de succes şi cele ale altor tineri care au făcut alegeri greşite.

Polițiști rutieri au fost prezenți în zona trecerilor de pietoni, acționând împreună cu membrii patrulelor școlare pentru a preveni victimizarea elevilor prin accidente rutiere.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Politie Bacău, pentru prevenirea absenteismului școlar, polițiștii au acționat în zona unităților de alimentație publică aflate în imediata apropiere a școlilor, identificând 47 de elevi aflați în situații de chiul, dintre care 26 doar în municipiul Bacău.

Lăsați un comentariu

*