Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

 

Elevii chiulangii din Bacău, strânşi din baruri de poliţişti

Poliţiştii locali din Bacău au luat urma elevilor chiulangii. Aceştia au desfăşurat un control prin localurile din apropierea şcolilor şi liceelor şi au scos din baruri o nouă serie de elevi care au legat şcoala de gard.11 elevi băcăuani au fost scoşi de poliţişti din 20 de societăţi comerciale.

“Cazurile elevilor chiulangii au ajuns în atenția directorilor unităților de învățământ, în vederea informării acestora despre elevii-problemă și faptele constatate. Școala va discuta ulterior cu părinții elevilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Bacău, Florin Podoleanu.

Pentru a-i descuraja pe elevi să chiulească de la ore, agenții locali vor face in continuare controale în barurile din apropierea unităţilor de învăţământ.

Lăsați un comentariu

*