O femeie de 40 de ani din localitatea băcăuană Orbeni a trecut prin clipe de coşmar. Duminică, în timp ce se afla pe un drum comunal, a fost lovită dur de bărbatul cu care a refuzat să mai continue relaţia amoroasă.
Ea a trăit cu el aproape patru luni, însă, pentru că el venise beat acasă, femeia l-a dat afară. Bărbatul a lovit-o pe stradă, iar femeia a ajuns la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal urmând ca încadrarea juridică a faptei să se facă în funcţie de numărul de îngrijiri medicale, necesare părţii vătămate pentru vindecare.