Un bărbat de 29 de ani din comuna Motoșeni a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei pentru că, beat fiind, i-a pus pe oamenii legii degeaba pe drumuri.
Duminică noaptea, polițiștii din comuna Motoșeni au fost sesizați prin 112 de către Bogdan O., de 29 de ani, din comună, despre faptul că deplasându-se din satul Fîntînele, către satul Fundătura, pe câmp, s-a rătăcit și va îngheța de frig, întrucât nu mai cunoaște drumul către casă.
Polițiștii s-au mobilizat și au plecat în căutarea bărbatului, pe care în aproximativ 20 de minute l-au găsit în apropierea bisericii din localitatea de domiciliu, la o distanţă de aproximativ 100 m faţă de locuința sa.
Acesta se afla intr-o stare avansată de ebrietate, iar din verificări polițiștii au stabilit că a consumat băuturi alcoolice într-un bar din sat împreună cu doi bărbați din satul vecin. La închiderea barului cei trei au hotărât să se deplaseze în satul vecin pentru a consuma băuturi alcoolice, însă pe drum Bogdan O. s-a rătăcit de cei doi și a hotărât să să apeleze la 112.
El a fost condus acasă, dar s-a ales cu amendă.