Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Reţea de proxeneţi, destructurată de poliţiştii din Bacău

O reţea de traficanţi de minori din Bacău a fost destructurată de oamenii legii. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău, cei trei membri ai reţelei au exploatat sexual mai multe tinere, unele care nu aveau nici măcar 15 ani, în perioada 2013- 2014. Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi în urma unor percheziţii în locuinţele membrilor grupării. Au fost puse în aplicare 12 mandate de aducere în acest caz.
Şase dintre membrii reţelei de proxeneţi le racolau pe fete din Bacău, le obligau apoi să practice prostituţia ameninţându-le. Fetele erau duse în diferite locuinţe, dar şi în casele clienţilor.
În urma probelor strânse de procurori, trei dintre proxeneţi, de 26, 28 şi 54 de ani, au fost arestaţi pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în grup infracţional organizat şi trafic de minori.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, vor continua pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a reţelei de traficanţi de minori.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Sex la domiciliul clienţilor! Reţea de proxeneţi, destructurată de poliţiştii din Bacău | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*