Poetul băcăuan Ovidiu Genaru a fost nominalizat la Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia care se acordă pe 15 ianuarie la Botoşani.
Pentru acelaşi premiu mai luptă scriitorii Mircea Cărtărescu, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasiliu, Constantin Abăluţă şi Vasile Vlad.
Câştigătorul premiului va deveni şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.
Decernarea trofeului, dar şi a premiului de 20.000 de lei va avea loc pe 15 ianuarie, în cadrul unei gale organizate cu prilejul Zilelor Eminescu.
Ovidiu Genaru (după numele său Ovidiu Bibire) s-a născut la 10 noiembrie 1934 la Bacău, ca fiu al lui Constantin Bibire (ospătar) şi al Mariei Bibire (înainte de căsătorie, Vasile). După terminarea liceului în oraşul natal, s-a înscris la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti (deşi visa să devină medic). S-a remarcat, în scurtă vreme ca gimnast („Ca gimnast eram o mare speranţă; mi se dădeau portocale şi frişcă, ca să devin Cineva: Cineva care să execute cel mai bine din Europa roata ţiganului şi salturile mortale.”), iar timp de un sezon a lucrat chiar, pentru a câştiga bani de buzunar, ca acrobat la circ. Tot în anii studenţiei a descoperit însă literatura, citind cărţile din colecţia unui colonel (cel la care stătea în gazdă) şi împrietenindu-se cu colegul său de facultate, George Bălăiţă.
După absolvirea Institutului de Cultură Fizică din Bucureşti, în 1957, lucrează ca profesor de gimnastică la Şcoala Sportivă din Bacău. Debutează cu poezie în revista Luceafărul, în 1964. Prima carte, volumul de versuri Un şir de zile, îi apare în 1966 în colecţia „Luceafărul” a Editurii pentru Literatură. Va publica în continuare relativ numeroase alte volume de versuri şi proză, fără să devină vreodată previzibil şi plictisitor, fără să apară – nici măcar temporar – neinspirat sau lipsit de farmec în faţa cititorilor. Ele îi vor aduce aprecieri din partea criticilor, premii ale Uniunii Scriitorilor etc., dar nu şi un loc pe măsura meritelor sale în literatura contemporană. Are – ca şi Emil Brumaru sau Eugen Negrici – soarta scriitorului înzestrat din provincie, care primeşte mesaje de simpatie de peste tot, dar nu şi un loc în ierarhia literară.
Din 1968 până în 1974 este redactor la revista Ateneu, apoi asistent universitar la Institutul Pedagogic din Bacău (1974-1980), muzeograf la Casa memorială „G. Bacovia” (1980-1989), consilier la Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Bacău (1990-1992), deputat al FSN în Parlament în legislatura 1992-1996, iar consilier etc. în 1999, la 65 de ani, publică o carte de versuri, Orient, pardon! în comparaţie cu care poezia celei mai tinere generaţii pare bătrânicioasă.
