Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

 

PS Ioachim Băcăuanul: „Am avut parte de o întrunire frumoasă la Sascut”

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit joi, 6 februarie 2014, Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Pănceşti. În cadrul slujbei, s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos cei aproape 70 de preoţi ai Protopopiatului Sascut.

Preoţii Protopopiatului Sascut s-au reunit joi, 6 februarie, în jurul Sfântului Potir pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Pănceşti. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut. „La începutul unui an, sinaxele presupun o mare importanță spirituală și pastoral-misionară pentru preoții noștri. Mai întâi, ne întâlnim în jurul potirului dragostei lui Iisus Hristos. Astfel, ne amintim că, în calitatea noastră de fii și păstori ai Bisericii, trebuie să ne împărtășim cu Hristos și să dobândim putere sufletească, pentru ca în virtutea acestei puteri să putem continua calea mai departe, prin labirintul întortocheat al acestei vieți, mergând către scopurile la care suntem chemați de către Hristos, spre limanurile mântuirii. Sinaxa de anul acesta a avut și o conotație aparte, mai ales că Sfântul Sinod a decis ca, în cursul anului, să dezbatem Taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii. Noi am luat exemplu bun, astfel că ne-am angajat să ne împărtășim, să sorbim din potirul dragostei lui Hristos și să ne amintim că suntem fii ai Celui Preaînalt. Deci, Sfânta Împărtășanie este esențială pentru viața Bisericii, iar preotul, în aceste sinaxe, în jurul ierarhului, își amintește de ziua hirotoniei sale, când a primit, de la ierarhul care l-a hirotonit, Trupul lui Hristos. Primind acest Trup în mână, ierarhul îi spune: „Primește acest Odor și-L păstrează pe el până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când are să-L ceara de la tine”. Aceasta înseamnă că, în cadrul slujbei cu ierarhul şi preoții își amintesc de acest moment și de faptul că nu ei înșiși iau Trupul de pe Sfântul Disc, ci îl primesc aşa cum li s-a oferit în ziua hirotoniei”, a relatat PS Ioachim Băcăuanul.

Manifestări comemorative pentru anul 2014

Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului ne-a explicat că sinaxa are o conotaţie liturgică, întrucât preoţii îşi amintesc şi experimentează maniera de a sluji în sobor. „În general, ei slujesc în parohiile în care au fost trimişi. Atunci, toţi fiind împreună, îşi împropriază mai bine mişcările liturgice. În cadrul acestor sinaxe noi avem ocazia să le împărtăşim preoţilor un cuvânt pastoral, pentru a-i încuraja în viaţa lor misionară. Slujitorii sfintelor altare au datoria de a fi cei care administrează tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Prin Taina Hirotoniei ei primesc şi mandatul de a administra lucrurile Bisericii şi de a-i povăţui pe credincioşi pe calea mântuirii. Am avut parte de o întrunire frumoasă la Sascut. Părintele protopop Ioan Negoiţă ştie să îi focalzeze pe preoţi, mai ales că Protopopiatul Sascut este cel mai tânăr din eparhia noastră. În cadrul întâlnirii noastre am fixat premisele sărbătorilor de anul acesta. Episcopul Teodosie Atanasiu este originar din părţile Sascutului. Ştim că anul acesta vor fi marcaţi cei 100 de ani de când a început Primul Război Mondial. Protopopiatul Sascut, alături de Protopopiatul Oneşti, are datoria de a organiza în cursul acestui an manifestări pentru pomenirea eroilor care s-au sacrificat pentru apărarea valorilor naţionale. Ştim că teatrul de război, întoarcerea armelor şi alte evenimente din acele vremuri au avut loc pe teritoriul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Astfel, Unirea Transilvaniei cu Țara din 1918 şi terminarea Primului Război Mondial se datorează victoriilor românilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, aflate pe teritoriul eparhiei noastre. Nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să împlinim manifestările programate pentru acest an, iar timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu să-l transfigurăm în contextul istoriei actuale”, a adăugat Preasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, pr. Constantin Abageru de la parohia Parava, a primit rangul de iconom stavrofor. La final, PS Ioachim Băcăuanul a oficiat Parastasul pentru episcopul Teodosie Atanasiu al Romanului, care s-a mutat la Domnul pe 7 februarie 1927.

Sursa:www.doxologia.ro

 

Lăsați un comentariu

*