Doi tineri, în vârstă de 13, respectiv 16 ani, din satul Holt, comuna Letea Veche, au ajuns, luni dimineaţa, la spital după ce au băut până nu au mai ştiut de ei. Ei s-au apucat încă de la primele ore ale dimineţii de băut rachiu şi la un moment dat şi-au pierdut cunoştinţa. Un vecin i-a găsit şi a sunat imediat la 112. Cei doi adolescenţi au fost luaţi de ambulanţe şi duşi la Spitalul de Pediatrie Bacău, în comă alcoolică.
Cei doi minori sunt cunoscuţi, în localitate, ca fiind consumatori vehemenţi de alcool şi nu este pentru prima dată când ajung la spital. De altfel, şi părinţii acestora
Vecinii celor doi spun că aceştia, deşi încă doar nişte copii, sunt cunoscuţi ca statornici consumatori de alcool, la fel ca şi părinţii lor, dar că este pentru prima oară când ajung la spital într-o asemenea stare.