Aproximativ 150 de kilograme de carne şi peşte congelat au fost retrase de la comercializare de comisarii de la Protecţia Consumatorului după ce au fost găsite în neregulă. De asemenea, comisarii au retras şi 667 de kilograme de produse alimentare care, de asemenea, erau ţinute în condiţii improprii.
Au fost descoperite numeroase abateri la modul de comercializare și modul de etichetare ale produselor, vizate fiind cele sub formă congelată, carne, pește și înghețată precum și legume, fructe etc.
“Au fost verificate 848 de kilograme de produse congelate în cadrul a douăzeci de acțiuni de control Din cauza neconformităților, respectiv data durabilității depășite, calitate scăzută a produselor din cauza congelării și recongelării repetate sau etichetare necorespunzătoare, au fost oprite definitiv de la comercializare 144 kilograme de carne și pește congelat în valoare de 3.964 lei”, a declarat Alin Năstasă, comisar șef la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Bacău.
18 sancţiuni au dat comisarii, în valoare de 30.000 lei.