Johan Bergman (53 de ani) este un olandez din oraşul Nijmegen, şi care aproape 15 de ani a fost om al strazii. A rămas fără casă, după ce, ani de-a rândul, a fost un mare consumator de cocaină şi de alcool.
Nevoia de bani l-a făcut să fure din case, din magazine, din buzunarele oamenilor de pe stradă şi, din cauza drogurilor, era dominat de violenţă. A făcut mai bine de 7 ani de puşcărie în 7 dintre cele mai stricte închisori din Olanda. Acum 10 ani a spus STOP şi a luat viaţa de la zero. De mai bine de doi ani vine în Bacău şi îi ajută pe săracii din cartierul Izvoare ca să-şi repare casele.
Locuitorii din oraşul olandez Nijmegen îl strigă Tuc. I se zice aşa de la biscuiţii cu aceeaşi denumire pe care îi mânca mai mereu. Este un bărbat relativ scund şi masiv care vorbeşte mult. Râde şi îi place să stea la poveşti cu orele. Recunoaşte că se panichează repede şi se emoţionează atunci când stă de vorbă cu străinii.
Cine îl cunoaşte acum nu poate bănui nicicum că viaţa lui Tuc este demnă de paginile unui roman. A trecut de la o extremă la alta. De la droguri, alcool, tâlhării şi violenţă la acte de caritate, pe care le face acum din toată inima. A reuşit să renunţe la droguri, la alcool şi la anturajul în care intrase la vârsta de 25 de ani. Afirmă acum, la 53 de ani, că este cel mai fericit om de pe pământ! Repetă permanent că vrea să facă atât de mult bine pe cât de mult rău a făcut cândva. Recunoaşte că dintr-un tânăr liniştit s-a trezit brusc înconjurat de narcomani violenţi. În scurt timp, acei narcomani i-au devenit prieteni.
Moartea ambilor părinţi l-a făcut vulnerabil în faţa viciilor. Mai bine de 15 ani, cocaina şi alcoolul i-au fost cei mai apropiaţi aliaţi. Totul a început într-o seară de vară a anului 1985, într-un bar de noapte. “Băieţii cu care eram la masă s-au ridicat şi au plecat. M-au lăsat singur. După câteva minute s-au întors cu toţii şi erau schimbaţi. Parcă se credeau mai mari, mai bărbaţi, mai puternici. Nu înţelesesem ce s-a întâmplat. Apoi, după câtva timp, colegii mei de masă iar au dispărut câteva minute. Curios, m-am dus şi eu după ei ca să văd unde se duc. I-am văzut. Trăgeau prafuri pe nas în baie. Am încercat şi eu. Mi-a plăcut! Parcă devenisem brusc mai puternic”, a rememorat olandezul.
Rob al drogurilor
În scurt timp, Johan a devenit dependent de cocaină. Rapid a ajuns să şi le vândă. “Câştigam bine. Cam 500 de euro pe zi. Cu banii obţinuţi în scurt timp mi-am luat şi casă şi maşină. Aveam tot ce-mi doream. Însă, eu eram tot mai dependent de droguri. De aceea, am ajuns să cheltui mai mult decât câştigam. La un moment dat a început să-mi meargă din ce în ce mai rău. Devenisem foarte tare dependent de droguri. În câţiva ani am ajuns şi fără casă, şi fără maşină. Stăteam pe unde apucam şi eram plin de datorii. Dacă nu îmi luam drogul într-o zi, intram în sevraj. Era cumplit…”, a povestit omul.
El recunoaşte că drogurile l-au făcut să devină din ce în ce mai agresiv. Astfel, Johan Bergman a fost arestat de şapte ori şi a făcut în total peste şapte ani de detenţie în cele mai stricte închisorii din Olanda. “Nu vreau să vorbesc prea mult despre acei ani. Pentru mine sunt trecuţi. Acolo, în închisoare mi-am dat seama cât de jos am ajuns. Recunosc, am făcut multe rele. Să nu vă imaginaţi că am furat vreo bicicletă, sau ceva mărunt. Am furat lucruri extrem de valoroase, am lovit, am făcut cele mai rele lucruri din lume. Acum îmi pare rău”, a mai adăugat bărbatul.
Schimbare la 180 de grade
În urmă cu patru săptămâni, Johan Bergman a primit cadou o casă de la o asociaţie caritabilă din Olanda. Aceasta după ce un poliţist de la el din localitate a făcut lobby la o asociaţie caritabilă, care l-a primit într-un program de reabilitare. „Nu este o locuinţă foarte mare, are două camere. Este exact ceea ce-mi trebuie. Abia aştept să ajung acasă ca să-mi sădesc flori în grădină. Acum mă simt cel mai bogat om din lume”, a mai afirmat el. Trăieşte din vândutul fierului vechi şi totodată face curăţenie prin case şi grădinile locuitorilor din oraşul Nijmegen. “Uneori am atât de multă treabă de făcut încât mă panichez că nu am să reuşesc să o termin până se întunecă. Oamenii au început să aibă încredere în mine şi mă cheamă la muncă”, a afirmat el. Este bucuros că măcar o parte din familia sa l-a acceptat cu tot trecutul lui. “Rudele mai în vârstă nu mă acceptă nici acum. Nu mă uită şi nu mă iartă. Am însă câţiva nepoţi, mai tineri, care m-au înţeles şi m-au iertat. Măcar ei stau de vorbă cu mine. Sunt mulţumit”, a mai spus olandezul.
“Sunt mulţi oameni care trebuie ajutaţi”
În umă cu trei zile, Tuc a venit în Bacău pe bicicletă, alături de alţi 12 foşti oameni ai străzii din Olanda, toţi foşti consumatori de droguri, acum reabilitaţi prin efortul medicilor şi psihologilor. Au parcurs 2.600 de kilometri, ca în drumul lor să adune bani de la instituţii, sau de la oameni de afaceri pentru cei nevoiaşi de la Asociaţia “Betania”. În drumul lor au adunat peste 20.000 de euro. Este pentru a treia oară, în ultimii doi ani, când Johan Bergman vine în Bacău ca să-i ajute pe cei săraci. De fiecare dată a refăcut podele, acoperişuri, a zidit şi a dat cu var cele 22 de căsuţe sociale din cartierul băcăuan Izvoare. “De altfel, situaţia cumplită a sărmanilor care locuiesc în căsuţele sociale din cartierul Izvoare m-au făcut să înţeleag că sunt şi alţi oameni năpăstuiţi în lume care trebuie să fie ajutaţi. Mi-am dat seama că ei sunt mai jos decât am fost eu cândva. Aceşti oameni m-au motivat. Sincer, eu am crezut că am văzut şi am făcut totul. Aici, în România, mi-am dat seama că mai am multe de văzut şi de făcut…”, a concluzionat cu convingere bărbatul.
Sursa: Adevărul
