Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Patru poliţişti acuzaţi că ar fi agresat un tânăr

sigla post politieUn tânăr, în vârstă de 28 de ani, din comuna Pârjeşti îi acuză pe polițiștii din localitate că l-ar fi bătut  în noaptea de Înviere.
Ionuţ Popa susţine că a venit din Italia pentru a petrece Paștele în familie, iar în noaptea de Înviere a fost bătut de patru polițiști din comună pe motiv că s-ar fi uşurat pe maşina Poliţiei.
În timp ce dansa la discotecă, el a fost încătușat și dus la postul de poliție, unde a fost bătut cu bastoanele şi trimis acasă.
Poliţiştii sunt de altă părere.

A refuzat să dea informații cu privire la identitatea sa, motiv pentru care l-am încătușat și adus la sediul postului de poliție, unde a fost amendat pentru săvârșirea de fapte obscene cu 1.000 de lei”, a declarat şeful de post, agentul principal Mihai Donţu.

Tânărul a obținut un certificat medico-legal care atestă faptul că a suferit o agresiune şi cel mai probabil va depune o plângere penală împotriva celor patru poliţişti.

Lăsați un comentariu

*