Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Soprana Angela Gheorghiu, în recital la Gala Star din Bacău

Cunoscuta soprană Angela Gheorghiu va susţine un recital extraordinar, alături de Dan Grigore, pe 26 aprilie, la Gala Star din Bacău.

Potrivit artistei, evenimentul este o avanpremieră a spectacolului pe care îl va susţine alături de pianistul român la Teatrul La Scala, pe 6 octombrie.

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Gala Star va avea loc pe 26 aprilie, la ora 20.30, la Teatrul de vară „Radu Beligan” din Bacău.

Bacăul mi-a oferit o surpriză extraordinară, invitându-mă să susţin un recital special în cadrul festivalului său. Alături de mine, se va afla marele pianist român, Dan Grigore. Împreună vom recrea, în avanpremieră, o seară asemănatoare cu cea care va avea loc pe 6 octombrie la Teatrul La Scala din Milano. Este prima oară când primesc o invitaţie din alt oraş al României, decât Bucureşti. Având suportul Primăriei locale, Teatrul din Bacău a avut cea mai îndrăzneaţă idee. Mă bucur enorm că şi moldovenii mă pot vedea la ei acasă. M-am născut la Adjud, aflat la aproximativ 50 de kilomteri de oraşul Bacău, ceea ce a contat foarte mult pentru mine în luarea acestei decizii ! Mama mea va fi acolo şi în felul acesta vreau să o onorez – ca artistă şi fiică„, a declarat Angela Gheorghiu.

Gala Star premiază cele mai bune spectacole de tip „one man show”.
În concurs vor intra zece recitaluri a căror valoare va fi apreciată de juriul alcătuit din criticii de teatru Adrienne Darvay-Nagy (Budapesta), Monica Andronescu şi actriţa Mihaela Teleoacă, preşedinte onorific fiind dramaturgul spaniol Fernando Arrabal.

Vor fi acordate:  premiul pentru cel mai bun one man show, premiul pentru cel mai bun one woman show, Marele Premiu şi Trofeul Galei Star, numele câştigătorului urmând a fi înscris, conform tradiţiei, pe o nouă stea de pe Walk of Fame din faţa teatrului.

Lăsați un comentariu

*