Luni 25 Noiembrie 2024, Actualizat acum 329 zile 12:00 am

 

Un bărbat face greva foamei în faţa Primăriei Mărgineni

Omul a recurs la această formă de protest deoarece în urmă cu patru ani, în urma inundaţiilor, a rămas fără casă şi – spune el – autorităţile nu îl ajută.
Florinel Vadanovici (55 de ani) din comuna Mărgineni a început de marţi, 12 martie, greva foamei. Omul şi-a pus o pancardă de gât şi de dimineaţa până seara stă în faţa Primăriei. Este nemulţumit că după inundaţiile din anul 2010 nu a mai putut locui în propria casă, din cauza umezelii care nu a mai ieşit din temelie şi ziduri.
Deoarece casa a fost ridicată fără toate actele necesare construirii unui imobil, ba chiar într-o zonă declarată inundabilă, autorităţile nu au avut obligaţia să-l despăgubească.

„În anul 2008 am venit din Grecia şi am cumpărat o casă cu trei camere de la Vasilică Cozma Tocilă. Am fost cumpărător de bună-credinţă şi nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că locuinţa nu are avizele necesare”, a explicat Florinel Vadanovici.

Patru case ridicate în 20 de zile

Omul mai susţine că Tocilă a realizat o performanţă demnă de Cartea Recordurilor: în 20 de zile a ridicat din temelii patru case. În august 2007 a cumpărat terenul, în septembrie a obţinut autorizaţie de construcţie – după ce a declarat pe propria răspundere că în caz de inundaţii nu cere niciun fel de despăgubiri de la Primărie, iar pe 18 octombrie a avut loc recepţia caselor, a mai adăugat bărbatul aflat în greva foamei.
El a mai adăugat că nu a ştiut că locuinţa nu are actele bine puse la punct decât în momentul în care în curtea sa au năvălit apele. De supărare, omul a pornit trei procese  Nu singur, ci împreună cu celelalte familii vecine, bărbatul a dat în judecată Primăria comunei Mărgineni, Apele Române dar şi pe Cozma Vasilică Tocilă, omul care îi vânduse casa. Procesele nu s-au finalizat şi sunt pe rolul Judecătoriei Bacău. Casa în care el nu mai poate locui are suprafaţa de 84 metri patraţi, terenul este de 410 metri patraţi, iar valoarea imobilului de 42.000 de euro. Susţine că Primăria din Mărgineni i-a dat la schimb 250 de  metri patraţi pe islazul comunal, însă nu poate construi nimic deoarece nu există utilităţi, iar financiar a ajuns la fundul sacului. Primarul: „Cu patru lei afla că zona este inundabilă
Marcelin Şolot, edilul comunei, susţine că greşeala aparţine în totalitate lui Vadanovici deoarece nu s-a interesat despre situaţia terenului înainte să cumpere casa.

Şi când cumperi o vacă te interesezi cât lapte dă, darămite când iei o casă. Te duci la Primărie, întrebi care e situaţia terenului, poate sunt conducte sau alte probleme. Cu patru lei primea un certificat de informare unde afla tot ce vroia despre casă. El până acum nici nu a ştiut unde e primăria. Nu a cerut niciodată să vină în audienţă la mine”, a declarat primarul Şolot.

El a mai adăugat că odată cu construirea căii Moineşti va fi refăcut şi podul din cauza căruia au fost inundate cele patru gospodării din Mărgineni.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*