Gheorghe Gh. Niţă, Gheorghe I. Niţă şi Cătălin Panainte, cei trei bcăuani acuzaţi de sclavie şi trafic de persoane, vor rămâne în arest preventiv, deşi aceştia au solicitat, prin intermediul avocatului lor, înlocuirea acestei pedepse cu o altă măsură preventivă.
Cei trei au fost trimişi vinerea treuctă în judecată de procurorii DIICOT, după ce au fost arestaţi preventiv în luna noiembrie a anului trecut. Ei sunt acuzaţi că au exploatat 25 de persoane, printre care şi opt copii, din satul Slobozia, comuna vasluiană Gârceni, obligându-i să munceaască în condiţii inumane. Vasluienii, alături de alte zeci de persoane din judeţele Moldovei au fost ademeniţi să muncească la cules cartofi în judeţul Covasna.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada august – septembrie 2012, inculpaţii Gheorghe Ghe. Niţă (37 de ani), Cătălin Panaite (34 de ani) şi Gheorghe I. Niţă (54 de ani), din Bacău, au recrutat un număr de 25 de victime din judeţul Vaslui, dintre care opt minori cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, le-au transportat în comuna Zăbala, satul Peteni, judeţul Covasna şi le-au exploatat prin obligarea la muncă în agricultură, la cules de cartofi.
Mai mult, victimele au fost în mod repetat supuse unor violenţe fizice şi psihice şi cazate în condiţii improprii, fără a li se asigura hrana şi igiena corespunzătoare.
În ciuda acestor acuzaţii, rudele celor trei susţin că aceştia sunt nevinovaţi şi cer ca ei să fie judecaţi în stare de libertate.
Cercetările în acest caz au fost desfăşurate de lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui şi Iaşi, dosarul fiind instrumentat de procurorii DIICOT Iaşi. Nu mai puţin de 141 de victime au fost identificate în acest dosar. Primul termen de judecată este programat la pentru 13 martie, la Tribunalul Vaslui.
Sursa: Adevarul