Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Bacău și procurorii D.I.I.C.O.T au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de canabis. Șase persoane au fost reținute și urmează a fi prezentate magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au prins în flagrant delict, luni, un bărbat, de 25 de ani, din județul Bacău, în timp ce ridica un colet, în interiorul căruia se aflau 87 de grame de rezină de canabis.
Pentru documentarea activității infracționale a grupării din care făcea parte bărbatul, polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare în județul Bacău și municipiul București.
La locuința unuia dintre bănuiți a fost descoperită o mini-seră cu instalație artizanală pentru cultivarea in-door a plantelor de canabis, în care se aflau 33 de plante verzi în diferite stadii de creștere, iar în urma efectuării analizei biochimice s-a constat că substanța vegetală are o masă de 1,35 kg, plante de canabis.
De asemenea, în urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor 22 de resturi de țigarete confecționate artizanal, telefoane mobile, cântare electronice și dispozitive de mărunțit substanțe vegetale.
Membrii grupării infracționale sunt bănuiți că, în anul 2015, ar fi procurat droguri de risc din afara teritoriului României, pe care ulterior le-ar fi comercializat în municipiul Onești.
În urma probatoriului administrat în cauză, 6 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, toate din județul Bacău, au fost reținute pentru 24 de ore.
Cei în cauză vor fi prezentați Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic intern și internațional de droguri de risc.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.
La activități au participat și polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București și Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, precum și jandarmi.