Joi 02 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

 

Şoferi depistaţi de poliţişti la volan cu alcoolemii uriaşe

Un echipaj de poliție rutieră, în timp ce se afla, joi, în exercitarea atributiunilor de serviciu, pe DN11, in localitatea Oituz, la km 111+200 metri, a depistat in trafic un  autoturism înmatriculat în județul Covasna, care circula in interiorul localitatii cu viteza de 93 km/h.

Şoferul, un bărbat de 40 ani, emana halenă alcoolică, iar după ce poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest a rezultat 1,05 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul municipal Oneşti unde i-au fost recoltate monstre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal.

Tot joi, un echipaj de poliție din cadrul Poliție Oraș Dărmănești a depistat în flagrant pe strada Plopului din localitate, un bărbat de 41 de ani, din Comăneşti, în timp ce conducea autoturismul aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el s-a ales cu dosar penal.

Lăsați un comentariu

*