Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

 

Romeo Stavarache are termen de judecată în dosarul de luare de mită, care se judecă la Tribunalul Bacău

Romeo Stavarache va avea primul termen  pe 19 martie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, în valoare totală de 2,39 milioane de lei. Până acum, magistraţii au verificat în Sala de Consiliu legalitatea obţinerii probelor. Edilul Bacăului a avut termen, pe 10 martie, şi în celălalt dosar în care este inculpat pentru tentativă de abuz în funcţie. Inculpaţii Romeo Stavarache, Costel Căşuneanu, Liviu Goian, Liviu Cenuşă şi Constantin Apostol au primul termen în dosarul de corupţie instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău. Atât Costel Căşuneanu, cât şi Constantin Apostol, fost şef al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est au condamnări cu suspendare şi în alte dosare, în timp ce edilul Bacăului, mai este inculpat într-un alt dosar, tot de corupţie. Procurorii, pe baza unor plângeri, au constatat că primarul Bacăului a pretins şi primit, în perioada 2008-2011, mită în valoare de 2,39 de milioane de lei. În 2008 şi 2009, Stavarache a primit de la firmele lui Costică Rusu peste 810 mii de lei, prin intermediul unor societăţi comerciale dar şi a Asociaţiei Top Sport Bacău, condusă de Constantin Apostol, cumătru cu Stavarache.

Tot Romeo Stavarache i-a pretins lui Viorel Rusu 10% din valoarea unui bloc cu 10 etaje şi 45 de locuinţe, pentru „o bună relaţie relaţie“ cu Primăria, în alte contracte de lucrări aflate în desfăşurare. Alţi bani au venit de la Costel Căşuneanu, pentru obţinerea unor autorizaţii ilegale din partea municipalităţii dar şi de la Constantin Şoşu, patronul firmei de salubrizare din Bacău. Primarul Bacăului a fost eliberat, în urmă cu o lună, din arest la domiciliu şi i s-a permis să se întoarcă pe funcţia pe care a fost ales. Romeo Stavarache, chiar dacă îşi ia salariul întreg , îşi împarte timpul de lucru între audieri, termene de judecată şi activitatea ca primar, într-una din camerele fostei Biblioteci Judeţene din Bacău.

Sursa: Adevarul

Lăsați un comentariu

*