Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

 

Municipiul Bacău, realimentat cu apă potabilă după trei zile

Cei peste 180.000 de locuitori ai Bacăului beneficiază din nou, de marţi, de apă potabilă la robinete, după ce, de sâmbătă, furnizarea apei a fost oprită din cauza unei avarii la conducta care alimentează oraşul.

Furnizarea apei potabile în Bacău a fost reluată la peste 24 de ore de la remedierea defecţiunii, interval în care s-a făcut umplerea conductei, care se întinde pe o distanţă de peste 40 de kilometri.

”De astăzi (n.r.-marţi) nu cred că se mai poate plânge cineva din municipiul Bacău că nu are apă la robinete. Într-adevăr, nu este încă la parametrii normali, în special de presiune, dar până diseară lucrurile vor reintra în normal. Probabil că vor mai fi şi probleme de turbiditate, însă garantăm că apa este potabilă”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX directorul Companiei Regionale de Apă Bacău, Răzvan Găină.

Furnizarea apei potabile în întreg municipiul Bacău a fost oprită, sâmbătă, din cauza unei avarii produse la conducta principală de alimentare din barajul de la Valea Uzului.

Sursa: Mediafax

Lăsați un comentariu

*