Un bărbat din Bacău a fost reţinut de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Bacău, după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea 400 de grame de cannabis în schimbul sumei de 4000 de euro unei persoane.
Procurorii DIICOT și polițiștii BCCO au organizat flagrantul în noaptea de 01 spre 02 octombrie, cu suportul de specialitate al lucrătorilor Serviciului Operaţiuni Speciale Iaşi, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi al I.P.J. Bacău.
În cauză au fost efectuate trei percheziții domiciliare, ocazie cu care la una din locaţii au mai fost găsite 15 grame de cannabis.
În urma audierilor, procurorii DIICOT – ST Bacău au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Gogan Rădulescu zis „Radu”, pentru săvârşirea infracţiuniii de introducere în tară, fără drept, de droguri de risc.
„Din materialul probator administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că, în cursul lunii septembrie, inculpatul Gogan Rădulescu a introdus în țară cantitatea de 400 de grame de cannabis, stupefiante pe care le-a comercializat în data de 01.10.2014, contra sumei de 4000 de euro” potrivit unui comunicat al DIICOT.
Procurorii vor solicita Tribunalului Bacău arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.