Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Secretara, contabilul şi poliţistul dintr-o comună băcăuană, printre membrii unui ansamblu folcloric

Majoritatea angajaţilor unei primării din judeţul Bacău, printre care secretara, contabilul, poliţistul local şi paznicul, sunt membrii unui ansamblu folcloric condus chiar de către primarul comunei, care este şi interpret la muzicuţă, formaţia de dansuri câştigând premii la diverse concursuri.

Primăria comunei băcăuane Găiceana a reuşit să-şi înfiinţeze propriul ansamblu folcloric format, în cea mai mare parte, din angajaţii instituţiei, de la secretară, contabil, bibliotecară şi agent fiscal până la tehnicianul cu urbanismul, paznicul, poliţistul local şi secretara dactilograf, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iniţiativa aparţine primarului comunei, Ștefănel Abdula, care, la vârsta de 61 de ani, dansează alături de colegii săi, fiind, de altfel, şi conducătorul ansamblului. În plus, edilul este şi solist la muzicuţă, împreună cu un muncitor din cadrul primăriei, care cântă şi la fluier.

„Nu am făcut pentru mine acest ansamblu. Dansez şi cânt din plăcere şi le imprim acest lucru şi celorlalţi colegi de-ai mei. Nu vrem nimic altceva decât să ducem mai departe tradiţia. Avem costume populare frumoase şi, prin ceea ce facem, cred că demonstrăm că aici, într-un colţ de ţară, se întâmplă şi lucruri bune”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX primarul comunei Găiceana, Ştefănel Abdula.

Pregătirile pentru spectacole se desfăşoară la fiecare sfârşit de săptămână şi seara, după program, timp de o oră, în căminul cultural, antrenamentele fiind considerate de primar drept „o mică pauză de relaxare”.

Intitulat Ansamblul folcloric „Cărăşelul” Găiceana, formaţia primăriei, din care mai fac parte şi câţiva localnici, precum secretarul şcolii şi vânzătorul de la magazin, promovează dansuri din zona Siretului, ceea ce explică şi denumirea ansamblului. La început cu activitate doar pe plan local, „Cărăşelul” este invitat acum şi la diverse concursuri şi zile ale localităţilor, din diferite zone ale Moldovei.

„Am reuşit să obţinem locul I la Festivalul Naţional de la Săuceşti, ceea ce reprezintă o apreciere a muncii şi eforturilor depuse de noi. Acum am prins un proiect cu finanţare europeană prin care ne vom schimba costumele şi urmează să ne luăm şi o staţie de sonorizare nouă. Nu cheltuim sub nicio formă banii de la bugetul local. Facem totul din sponsorizări şi prin voluntariat din partea angajaţilor primăriei şi a membrilor comunităţii”, susţine primarul Ştefănel Abdula.

În viitorul apropiat, Ansamblul „Cărăşelul” Găiceana va merge în Ungaria, la invitaţia unei comunităţi din ţara vecină, aceasta fiind prima ieşire a grupului în afara graniţelor ţării.

Sursa: Mediafax

 

 

Lăsați un comentariu

*