Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

 

Percheziţii la cămătari din Bacău. Prejudiciul este de 70.000 de euro!

Poliţiştii din Bacău au efectuat patru percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi obligat trei persoane, prin violenţe şi ameninţări, să le dea aproximativ 70.000 de euro, cu titlu de camătă.
Miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău au efectuat patru percheziţii în municipiul Bacău, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de camătă şi şantaj.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe înscrisuri şi alte obiecte, cu valoare probatorie. Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 52 de ani, membri ai grupării infracţionale, au fost conduşi la sediul I.P.J. Bacău, pentru audieri.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011-2014, trei persoane din municipiul Bacău, cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, ar fi împrumutat de la membrii grupării infracţionale, cu camătă, sume de bani cuprinse între 200 şi 800 de euro.

În acest interval de timp, victimele ar fi fost obligate de cei în cauză, prin violenţă şi ameninţări, să plătească săptămânal dobânzi de 50% din sumele împrumutate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 70.000 de euro.

„Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de patru bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camătă şi şantaj, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă”, potrivit Poliţiei.

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Percheziţii la cămătari din Bacău. Prejudiciul este de 70.000 de euro! | MoldovaNews.ro

Lăsați un comentariu

*