Grav accident de circulaţie, în noaptea de joi spre vineri, pe D.N. 24, în afara localității Zorleni, s-a produs un accident de circulație. Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au efectuat cercetări la locul producerii accidentului, stabilind faptul că inițial a avut loc o coliziune față – spate între un autotractor care circula din direcția Vaslui către Bârlad și un altul staționat pe partea carosabilă.
Viorel R., de 23 ani, din municipiul Brăila conducea un autotractor cu remorcă (încărcată cu semințe de floarea soarelui) din direcția Vaslui către Bârlad, iar în afara localității Zorleni a intrat în coliziune cu un autotractor staționat pe partea carosabilă din cauza unei defecțiuni tehnice (încărcat cu bușteni). Conducătorul auto, un tânăr de 22 ani și un mecanic, de 29 ani, ambii din județul Bacău încercau să remedieze defecțiunea, aflându-se sub cabina rabatată.
În momentul producerii coliziunii, fragmente din cele două autovehicule implicate în accident au ricoșat în cabina unui alt autotractor, care circula în mod regulamentar din sens opus. Conducătorul acestui autovehicul, un bărbat de 38 ani, din municipiul Huși, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei conducători auto și a mecanicului care lucra la autotractorul staționat.
Potrivit unui comunicat al IPJ Vaslui, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: VasluiNews