Cele două femei, asistente ale Secţiei de Neonatologie de la Spitalul Oneşti, care au schimbat doi bebeluşi între ei la naştere, în urmă cu un an, au fost găsite nevinovate de magistraţi. Şi asta după ce mamele bebeluşilor au contestat soluţia procurorilor, care le-au scos de sub urmărire penală, amendându-le cu câte 1.000 de lei. Decizia magistraţilor Judecătoriei Oneşti este definitivă.
Femeile au rămas, însă, cu sancţiunile administrative date de procurori. Ele vor trebui să plătească amenzi în valoare de 1.000 de lei fiecare, pentru neglijenţă în serviciu.
Vă reamintim că două femei au plecat acasă cu bebeluşii schimbaţi şi şi-au dat seama de acest lucru abia după o lună de zile. Atunci femeile au făcut testele ADN şi şi-au dat seama că asistentele au încurcat copiii.
În urma incidentului, atât conducerea spitalului din Oneşti, cât şi Poliţia, sub coordonarea procurorului de caz, au declanşat o serie de cercetări. După finalizarea anchetei interne, un medic şef de secţie şi un asistent-şef au fost retrogradaţi din funcţii, cinci asistente au fost penalizate cu zece la sută din salariu pe o perioadă de trei luni, o infirmieră a fost sancţionată cu cinci la sută pe trei luni, iar alte patru infirmiere au primit avertismente.