Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

 

Băcăuan prins la Vaslui cu 4.000 de ţigări de contrabandă

Sâmbătă, în timp ce desfășurau activități pe DC 115, pe raza comunei Dumești, polițiști ai Secției de Poliție Rurală numărul 6 Negrești au oprit în trafic un autoturism, condus de un bărbat de 65 ani, din municipiul Bacău. La controlul autoturismului, în portbagajul acestuia, polițiștii au descoperit un  număr de 4000 țigarete cu timbru de proveniență Republica Moldova, pentru care bărbatul nu a prezentat documente legale de proveniență.

Polițiștii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, pedepsită de lege cu închisoare de la 2 la 7 ani. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.

 

Lăsați un comentariu

*