Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Băcăuan prins după ce a sacrificat un căprior

Un bărbat din comuna Răchitoasa, care a capturat cu ajutorul unui laţ un căprior, a fost depistat de poliţişti şi este cercetat pentru braconaj cinegetic.  Poliţiştii din Podu Turcului au ridicat, miercuri, de la un bărbat, de 56 de ani, din comuna Răchitoasa, cantitatea de 13 kg. de carne, provenită din sacrificarea unui căprior.

Bărbatul a capturat căpriorul în cursul zilei de marţi, cu ajutorul unui laţ, pe care l-a amplasat într-o lizieră de salcâmi din apropierea locuinţei, teren ce aparţine Fondului de Vânătoare numărul 57, Răchitoasa.

De asemenea, în urma cercetărilor de la locul faptei, poliţiştii au mai identificat două laţuri, amplasate de bărbat în urmă cu aproximativ două săptămâni, cu scopul de a captura vânat.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Lăsați un comentariu

*