Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

 

Procurorii DNA Bacău au trimis în judecată un om de afaceri suspectat de evaziune de peste un milion de euro

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a 11 persoane, printre care şi Marius Crăciun, administrator împuternicit la SC Realitatea Media Piatra Neamţ, aflat în stare de arest preventive.

Potrivit rechizitoriului, în perioada octombrie 2011- aprilie 2013, Marius Crăciun a iniţiat un grup infracţional organizat pe care l-a constituit împreună cu Florin- Irinel Varga. La acest grup au aderat, în diferite perioade de timp şi Bârlădeanu Cosmin Dragoş, Cristea Eduard – Vasile, Simion Nadina, Andrieţ Mircea, Varga Cosmin, Nicula Constantin Claudiu şi Fichitiu Andrei Ştefan.

Gruparea infracţională şi-a desfășurat activitatea infracţională prin intermediul a trei firme: SC Romspeed Downstream SRL, SC Romest One Spedition SRL şi SC Focus Petrol SRL.

Scopul grupării a fost săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat, fapte ce au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro).

Pentru a-şi însuşi sumele de bani reprezentând TVA colectată în urma livrărilor de motorină către agenţi comerciali din ţară, au fost înregistrate în contabilitatea societăţilor folosite de grupare, facturi de achiziţie fictive sau alte operaţiuni fictive, respectiv creditarea societăţilor cu sume importante de bani şi retragerea ulterioară de numerar din conturile societăţii cu diferite justificări nereale.

S-a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator cu privire la suma de 74.500 euro identificată ca aparţinând inculpaţilor Simion Nadina şi Crăciun Marius, sumă consemnată la o bancă comercială pe numele inculpatei Simion Nadina.

Lăsați un comentariu

*