Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

 

Incredibil! Cum încearcă un traficant de droguri să iasă din arest

Un bărbat din Bacău, care se află după gratii pentru trafic de droguri, încearcă să demonstreze în instanţă că nu ştia că este ilegal să vinzi etnobotanice. Curtea de Apel a judecat, marţi, un nou termen în dosarul traficului de droguri și etnobotanice în licee, în care a fost implicat și un minor.

Instanța a decis amânarea dosarului și a dat un nou termen pentru 14 ianuarie 2014, când se va pune în discuție cererea unui avocat de a depune la dosar un referat de evaluare psihologică prin care să se constate “percepția sa asupra faptelor”.

De asemenea, marţi, s-a judecat menţinerea arestului preventiv în cazul băcăuanului Bogdan Florian Irimia, care se află după gratii deja de un an şi două luni după ce, în cursul anului 2012, gruparea condusă de el distribuit pe raza municipiului Bacău, în special în incinta unităţilor de învăţământ şi în zone adiacente, importante cantităţi de substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv şi droguri de risc (cannabis şi haşiş), fiind identificaţi un număr de peste 45 de consumatori, în majoritate elevi.

Lăsați un comentariu

*