Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Fiul unui cunoscut fotbalist de la FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra Neamţ, în cursa pentru președinția FRF

Fiul unui cunoscut fotbalist de la FCM Bacău şi Ceahlăul Piatra Neamţ, Răzvan Burleanu, care este preşedinte al Federației de Minifotbal din România și al Federației Europene de Minifotbal, vrea să îşi depună candidatura la președinția Federației Române de Fotbal, la alegerile care vor avea loc anul viitor.

Razvan Burleanu, fiul lui Gheorghe Burleanu, are 29 de ani şi își va lansa oficial candidatura,  își va prezenta programul de guvernanță sportivă cu prilejul unei conferințe de presă, programată luni 25 noiembrie la Hotel Novotel, la ora 14,00.

La fel ca foarte mulți iubitori ai fotbalului, mă număr printre cei dezamăgiți de tot cea ce se întâmplă cu acest sport, de maniera în care este organizat de actuala conducere a FRF. Nu îmi pot imagina un viitor în care fotbalul să fie doar un fenomen marginal așa cum pare să devină de la un an la altul. Este momentul ca, cei care considerăm că trebuie să se producă o ruptură de cultură organizațională, să intrăm pe teren pentru a oferi o alternativă construită pe valori și principii, management orientat spre performanță și leadership responsabil”, a precizat Răzvan Burleanu, într-un comunicat.

Până acum doar fostul internațional Gheorghe Popescu și-a mai anunțat candidatura pentru conducerea FRF. Actualul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, susţine că nu va mai candida.

 

Lăsați un comentariu

*