Un copil de numai 11 ani din localitatea băcăuană Sascut este căutat de poliţişti după ce a dispărut de acasă pe 29 octombrie. Gabriel Traian Creţu a furat de la părinţii săi 73 de lei, a plecat de acasă şi nu a mai revenit. Îngrijorate, rudele au anunţat Poliţia.
Până acum, băiatul mai fugise de acasă, dar peste câteva zile revenea. De data aceasta nu a fost la fel, iar părinţii se tem că i s-a întâmplat ceva rău.
La data dispariţiei, el era îmbrăcat cu un hanorac de culoare verde, o geacă cu portocaliu şi negru, pantaloni tip blue-jeans albaştri, pantofi sport de culoare mov.
Minorul are următoarele semnalmente: Înălţime – 1,30 metri, Constituţie – astenică, Greutate – aproximativ 40 kg, Faţă – ovală, Păr – drep, şaten, tuns scurt, Ochi – căprui.
Persoanele care pot da relaţii sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau IPJ Bacău prin 112.