O fetiţă din Bacău a fost găsită, miercuri, alături de o alta din Galaţi, ascunse sub bancheta din spate a unui autoturism, pentru a fi scoase ilegal din ţară de mamele lor. Ele au gost găsite de poliţiştii de la Vama Nădlac. În maşină se mai aflau patru adulţi, care nu aveau documente pentru fetiţe. Una dintre copile are cinci ani, iar cealaltă şase luni. Mamele acestora le-au spus poliţiştilor că pentru 200 de euro, şoferul maşinii le-a promis că le va ajuta să treacă ilegal frontiera cu fetiţele. Atât şoferul, cât şi mamele fetiţelor au fost duşi la audieri. Bărbatul este cercetat pentru complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat, iar femeile sunt cercetate pentru participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Cu toţii trebuiau să ajungă în Italia.
Fetiţă din Bacău ascunsă sub bancheta unei maşini, găsită de poliţiştii de frontieră
- 9 octombrie 2013
- 713 vizualizări
- Fără comentarii