Miercuri 15 Mai 2024, Actualizat acum 135 zile 12:00 am

 

Bacău: Un şofer vitezoman încătuşat de poliţişti după ce a încercat să sară din maşină

Gest incredibil al unui şofer, în vârstă de 38 de ani, din Bacău. După ce a fost prins circulând cu o viteză de 121 km/h în localitate, fiind şi băut, el a fost băgat în maşina poliţiei de unde a încercat să sară. Acesta a fost încătuşat de poliţişti.

Potrivit Poliţiei Judeţene Bacău, şoferul a fost oprit în trafic pe strada Mărăşeşti, din municipiul Bacău, după ce poliţiştii l-au înregistrat cu aparatul radar rulând cu 71 de km peste limita legală admisă. Bărbatul a refuzat testarea cu etilotestul. El a fost dus la spital, unde s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,91 la mie.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru conducerea unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală admisă şi refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lăsați un comentariu

*