Două bombe în perfectă stare de funcţionare au fost găsite de doi copii în albia râului Trotuş din Bacău. Cei doi minori se aflau la scăldat când au dat peste proiectilele de calibru 57 milimetri, în localitatea Goioasa.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, cele doua proiectile au fost ridicate în condiţii de siguranţă de pirotehniştii chemaţi prin 112 şi au fost transportate la un depozit special amenajat.
În ciuda faptului că provin din timpul conflictelor militare desfăşurate în timpul războaielor mondiale, bombele sunt în stare de funcţionare.
De asemenea, alte un proiectil exploziv de calibru 100 milimetri şi o bombă de aruncător de calibru 82 milimetri, au fost ridicate de pirotehnişti şi din localitatea băcăuană Rădeana. Cele două proiectile au fost găsite în timpul reabilitării unui pod.