Sebastian F. (21 de ani), din comuna băcăuană Cleja, a fost prins de către poliţişti la scurt timp după ce demontase câteva componente ce aparţineau de calea ferată.
În urma furtului, s-a produs o defecţiune pe ambele fire ale căii ferate, între staţiile CFR Faraoani – Orbeni.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului l-au urmărit şi prins pe Sebastian F., ce o luase la fugă pe câmp.
Poliţiştii au stabilit că F. Sebastian, de 21 de ani, din comuna Cleja, s-a deplasat, în noaptea de 28/29.03.2013, în zona căii ferate şi a desfăcut, în vederea sustragerii şi comercializării, componente de la infrastructura feroviară aferente semnalelor luminoase. În urma extinderii cercetărilor poliţiştii au mai stabilit că tânărul în cauză a mai sustras, în noaptea de 18/19.03.2013, componente de la infrastructura feroviară de pe relaţia Valea Seacă-Faraoani, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Faţă de F. Sebastian s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior a fost prezentat Judecătoriei Bacău care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt componente ale căii ferate, tentativă la furt calificat şi distrugere şi semnalizare falsă.
Sursa: Adevarul