Marti 23 Iunie 2026, Actualizat acum 173 zile 12:00 am

 

Acţiuni ale Poliţiei în judeţul Bacău pentru apărarea proprietăţii intelectuale

 

operatiune politia bacauPolițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au acționat în întreg județul pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul proprietății intelectuale, precum și a evaziunii fiscale.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificați 18 operatori economici. În urma neregulilor constatate, polițiștiii s-au sesizat din oficiu în 7 cazuri pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 12.000 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate aproximativ 500 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Acţiunea a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată anual la 26 aprilie. Ea a avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au fost desfășurate, la nivel național, acțiuni pentru combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.

Activitățile au vizat, în principal, infracțiunile prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și alte fapte penale din domeniul proprietății intelectuale.

Lăsați un comentariu

*