Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

 

Percheziții la Bacău la suspecți de evaziune fiscală și tăiere ilegală de arbori

perchezitii-300x199Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Neamţ au efectuat 32 de percheziţii, în judeţele Neamţ, Bacău şi Argeş, la membrii unei grupări infracţionale care ar fi cauzat un prejudiciu de 2.300.000 de lei, prin tăieri ilegale de arbori şi evaziune fiscală. Cinci bărbaţi au fost reţinuţi.

Joi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Neamţ au efectuat 32 de percheziţii pe raza judeţelor Neamţ (29), Bacău(2) şi Argeş(1), pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în tăierea ilegală de arbori şi evaziune fiscală.

Acţiunea a vizat 17 persoane fizice şi juridice, bănuite că ar fi exploatat ilegal suprafeţe mari din fondul forestier naţional. Ulterior, lemnul ar fi fost transportat la diverşi beneficiari, fără documente de însoţire ori în baza unor avize de însoţire false sau care erau anulate la destinaţie.

Pentru a justifica provenienţa materialului lemnos, membrii grupării ar fi înregistrat în contabilitate documente fictive, emise de societăţi de tip fantomă sau care nu desfăşurau tranzacţii cu vegetaţie forestieră.

Prin activitatea infracţională, cei în cauză ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproape 2.300.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 64.000 de euro, 50.000 de lei, 1.200 de dolari, 200 de lire sterline şi importante cantităţi de material lemnos de provenienţă ilicită.

De asemenea, ieri, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 59 de ani, din Neamţ, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, tăiere de arbori fără drept şi abuz în serviciu, urmând să fie prezentaţi magistraţilor Tribunalului Neamţ, cu propunere de arestare preventivă.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

De asemenea, la acţiune au participat poliţişti ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, Galaţi, Suceava şi Piteşti, specialişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi jandarmi.

Lăsați un comentariu

*