Luni 25 Noiembrie 2024, Actualizat acum 329 zile 12:00 am

 

Şapte băcăuani condamnaţi la închisoare pentru că au obligat mai multe tinere să se prostitueze

Şapte persoane din Bacău, acuzate că au obligat mai multe tinere să se prostitueze, printre acestea şi minore, au fost condamnate la pedepse între şase şi 12 ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului procurorilor DIICOT, membrii grupării infracţionale au exploatat sexual, atât în ţară cât şi în străinătate, mai multe tinere, între care şi minore. Tinerele erau recrutate din licee şi şcoli generale din judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi şi proveneau, în general, din mediul rural.

În urma unor percheziţii la locuinţele membrilor grupării şi într-un club de noapte din municipiul Bacău, cei şapte au fost arestaţi preventiv, pentru constituire în grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Ei au obţinut de pe urma fetelor mai multe sume de bani pe care le-au investit în maşini de lux şi alte bunuri. Totul se petrecea într-un club de noapte din Bacău, care a fost pus sub sechestru şi care valorează în jur de 350.000 de euro.

De asemenea, magistraţii au dispus confiscarea imobilelor şi a celorlalte bunuri mobile asupra cărora s-a instituit sechestru asigurător în cursul urmăririi penale şi a obligat membrii grupării la plata unor daune materiale în sumă de 100.000 de euro şi a unei despăgubiri morale în valoare de 50.000 de euro.

Tribunalul Bacău a transmis către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unor membri ai grupării care au fost cercetaţi în libertate. Poliţiştii au pus în aplicare mandatele pentru doi dintre membrii grupării, alţi doi fiind daţi în urmărire pentru sustragerea de la executarea pedepsei cu închisoarea, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.

 

Lăsați un comentariu

*