Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

 

Un deţinut a susţinut examenul de absolvire a liceului în puşcărie

Premieră la Bacău. Un deţinut de la Penitenciarul Spital Târgu Ocna, încarcerat pentru tentativă de omor, a susţinut, luni, examenul de absolvire a liceului. Deţinutul, în vârstă de 20 de ani, a încheiat studiile liceale anul trecut la Fălticeni, la Colegiul Vasile Lovinescu.  El a fost transferat la Târgu Ocna în luna mai, din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi. Deţinutul a susţinut cele două teze, la Limba Română şi Matematică, în scris, fiind supravegheat de cinci profesori, toţi de la colegiul din Fălticeni, pe care l-a absolvit. După trei ore de examen, deţinutul a obţinut nota 8.00 la fiecare din cele două discipline, astfel încât i se va putea încheia situaţia şcolară, el fiind absolvent de clasa a XIII-a. Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Spital Târgu Ocna, tânărul a învăţat după gratii pentru aceste examene.

Lăsați un comentariu

*