Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

 

Trei zile de minihandbal pentru copii la Bacău

Asociația Club Sportiv GOLDEN KIDS Bacău a programat trei zile de minihandbal destinat micuților viitori sportivi. Astfel, în sala de sport a Școlii ”Constantin Platon” (fosta Școală nr. 2 de lângă Piața Centrală) a avut loc un antrenament de minihandbal din cadrul organizației.
La actiune au raspuns si 16 pitici asistati ai DGASPC Bacau, care s-au aratat incantati sa deprinda tainele acestui sport sub indrumarea unor nume de rezonanta ale handbalului bacauan precum Sandu Iacob, Ionuț Rotaru și Răducu Tamaș, trei dintre membrii fondatori ai acestei organizații.

Acțiunea s-a derulat pe durata a trei zile, timp în care au fost invitați toți copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani la cele câteva ore de distracție.

Lăsați un comentariu

*