Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

 

Grefieră de la Tribunalul Bacău reţinută pentru trafic de influenţă

O grefieră de la Tribunalul Bacău a fost reţinută, joi, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciului Teritorial Bacău, pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă. Viorica Stanciu  a fost reţinută alături de Sorinel Voroneanu (trafic de influenţă), Constantin Stroia (cumpărare de influenţă), Andreea Elena Crăciun (cumpărare de influenţă).

Potrivit procurorilor DNA, în cursul lunii septembrie 2014, inculpata Stanciu Viorica, beneficiind de complicitatea inculpatului Voroneanu Sorinel, a pretins de la Crăciun Andreea-Elena şi a acceptat promisiunea unei sume de 50.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor magistrați din cadrul Curții de Apel Bacău şi că îi va determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre de punere în libertate a unei persoane, aflată în stare de arest preventiv, sau o hotărâre de înlocuire a detenţiei provizorii cu o altă măsură preventivă.

În luna octombrie 2014, inculpatul Voroneanu Sorinel, ajutat de inculpata Stanciu Viorica, a solicitat de la un denunțător suma de 2.000 euro şi a primit suma de 9.000 lei, creând aparența că aceasta din urmă are influenţă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău și că îi poate determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre favorabilă denunțătorului, în sensul achitării sau reducerii pedepsei aplicate de Tribunalul Neamţ.
Ajutorul direct şi efectiv dat de inculpata Stanciu Viorica a constat în oferirea de date şi informaţii privind stadiul dosarului şi membrii completului de judecată investiţi cu soluţionarea apelului formulat de către denunțător.
În ambele situații, inculpații au beneficiat de ajutorul inculpatului Stroia Constantin care a intermediat discuțiile dintre inculpați și celelalte persoane, a stabilit întâlniri şi a transmis mesaje privind demersurile întreprinse. De asemenea, tot el este cel care a preluat suma de 9.000 lei de la denunțător şi a remis-o inculpatului Voroneanu Sorinel.

 

Lăsați un comentariu

*